Un fel de preludiu…

A trecut destulă vreme de când “febra bloggingului” m-a cuprins şi pe mine. La început ca un gând periferic, când tocmai descopeream această lume, această modă, această varietate a confesiunii, care este bloggingul, apoi ca o tentaţie, o formă a necesităţii de autocunoaştere. Poate iniţial prea circumspect, am păstrat pentru multă vreme această activitate într-o zonă de tabu. Nu vedeam necesitate pentru marele elan de confesiune în faţa publicului amorf al societăţii virtuale. De ce renunţă lumea atât de uşor, de benevol la intimitate, de unde şi până unde această imensă patimă a destăinuirii? Iată de ce, timp de multă vreme, bloggingul îmi părea un alt mijloc de epatare, apanajul adolescenţilor disperaţi după o fărâmă de atenţie. Probabil că acum un an, de aş fi fost acuzat de mentalitate retrogradă, m-aş fi răzvrătit puternic. Chiar aveam o viziune sumbră asupra lumii, asupra societăţii în contiuă degradare, asupra marii mulţimi de oameni-surogat, aceşti mari cunoscători ai trendurilor, care fac orice să-şi păstreze statul de “persoane cool”, “la modă”, “interesante” etc. Probabil una dintre cele mai grele încercări existenţiale, este schimbarea perspectivei şi orientarea ei către exterior. Când reuşim să rupem din noi epicentrul, când reuşim să înţelegem că nu în jurul propriei persoane gravitează Totul, când renunţăm la pretenţia de “buric al pământului”, vom fi câştigat înţelepciunea pentru a-l înţelege pe cel de alături. Să te dezbraci de aroganţă e uneori cel mai anevoie lucru. Cred că mai am carenţe aici, dar mă străduiesc. Drept dovadă, Iată-mă acum în mijlocul vostru, iată-mă contestându-mă pe mine de acum un an, iată-mă făcând-o şi pe asta.

De ce te-ai mai uita a doua oară, când e aşa de uşor de aruncat cu pietre, de etichetat totul conform unui sistem  de valori rigide? Şi deşi judecam tacit lumea bloggingului, aveam suficientă vanitate ca să nu recunosc că pe undeva îmi surâdea ideea de a fi parte din ea.

 Nu mai socotesc demult bloggingul un capriciu. De aceea am decis să îmi inaugurez propriul blog pe care mi-l doresc a fi mai presus de tot un liant de gânduri, de idei, de frământări poate… Încă în stare embrionară, îmi fac totuşi loc în miezul acestei comunităţi, fără aşteptări, fără scopuri, ci doar plin de cuvintele pe care mi-le-am interzis sau pe care nu am avut timp să le scriu.